Gheorgheni City Report este o aplicaţie pentru telefonul mobil simplu de utilizat şi intuitivă, care permite cetăţenilor să transmită diverse sesizări şi incidente către Primăria Gheorgheni şi operatorii serviciilor publice locale.
Problemele punctuale cum ar fi gropi în asfalt, câini comunitari, resturi menajere sau moloz aruncate la întâmplare, gunoi în mijloacele de transport, disfuncţionalităţi în iluminatul public, coşuri de gunoi vandalizate, vehicule abandonate, avarii apă rece şi caldă, canalizare înfundată etc, pot fi transmise direct de pe dispozitivul mobil către dispeceratele operatorilor de servicii publice, pentru a acţiona cu promptitudine şi a limita eventualele pagube..